Fructele si legumele crude scad riscul de maladii cardiace!
Adaugat in data de 18 Oct 21:39 , 2011 , Categoria PRO SANATATE
Total vizualizari: 394, 0 comentarii ,
lasa un comentariu
Persoanele care sunt susceptibile din punct de vedere genetic să dezvolte maladii cardiace pot scădea acest risc printr-un consum mare de fructe şi legume crude.Autorii unui studiu publicat în PLOS Medicine spun că cinci porţii de fructe şi legume crude consumate zilnic pot reduce acţiunea negativă a variantelor unei gene de pe cromozomul 9 - care ar fi prezentă în organismul a circa o cincime dintre oamenii cu strămoşi europeni - vinovată de apariţia maladiilor cardiace.Această dietă ar trebui să includă fructe şi legume proaspete sau congelate, fructe uscate, precum stafide, curmale, smochine, fructe şi legume conservate, preparate pe bază de fructe şi legume precum supe, tocane, paste, sucuri din fructe şi legume, leguminoase (fasole boabe, linte, năut).
Potrivit cercetătorilor de la McMaster University şi McGill University, din Canada, dietele alimentare sănătoase scad efectele acestei gene.
La acest studiu au participat 27.000 de persoane, din Europa, China şi America Latină.